Sfaturi pentru o menținere reușită în acvariu
Relația pe care acvaristul o stabilește cu peștii săi nu se poate compara, evident, cu afecțiunea pe care o poartă iubitorii de animale unui câine sau unei pisici. Și totuși, atunci când ne mor peștii, ne încearcă un sentiment de decepție și ne simțim, cumva, vinovați că nu am știut să le asigurăm acestora condiții mai bune de viață. Iată câteva sfaturi care vă vor ajuta să le asigurați peștilor o viață lungă și sănătoasă.
Cea mai bună soluție este evident să propuneți peștilor condiții de menținere care să fie la înălțimea nevoilor pentru care aceștia au fost genetic programați. Asta pentru că, un mediu care nu răspunde exigențelor fiziologice ale animalelor va sta la originea morții lor premature. Chiar dacă unii pești trăiesc ”fericiți” până la o vârstă înaintată și mor de bătrânețe, decesul este cel mai adesea datorat greșelilor de menținere. Stresul pune animalul în stare de inferioritate în fața bolilor care sunt prezente, în stare latentă, în tot acvariul, agenții lor patogeni având ca țintă organismele slăbite.
Calitatea apei și speranță de viață
Prima cauză a mortalității precoce este o alegere necorespunzătoare a parametrilor apei. Marea majoritate a bazinelor de tip comun găzduiește specii originare din medii diverse. Parametrii lor nu sunt decât un compromis mai mult sau mai puțin îndepărtat de nevoile fiecărei specii și pot uneori depăși limitele a ceea ce unii pești pot suporta. În acest caz, animalele suferă de stres și organismul lor obosește și se uzează mai rapid decât în condiții de existență favorabile, metabolismul lor trebuind să compenseze în permanență aceste diferențe.
Asemenea condiții pot avea consecințe negative asupra speranței de viață a peștilor. O Characidă din America de Sud, căreia îi propunem o apă acidă și dulce nu poate, de exemplu, supraviețui mult timp într-o apă bazică și mineralizată care convine unei Poecilidae cum ar fi platy și invers. De aceea, este indicat să cunoaștem exigențele fiecărei specii pe care dorim să o menținem în acvariu în materie de pH, și de duritate și să adaptăm parametrii acvariului la aceste valori. Temperatura este de asemenea un parametru important din mai multe motive. În primul rând, trebuie să fie adaptată nevoilor peștilor, la fel ca și aciditatea și mineralitatea. Este iluzoriu să vă gândiți că puteți coabita mult timp neonii, care apreciază mai degrabă o apă rece- 22- 24°C- cu discușii, care au nevoie de o apă mult mai caldă, de peste 28°C.
Dar temperatura joacă un rol important în longevitatea unei specii, chiar dacă acestea sunt menținute corect. Sub valori mai ridicate, creșterea peștilor va fi mai rapidă, dar tot atât de adevărat este că accelerarea metabolismului va reduce durata lor de viață. Invers, valorile situate în zona inferioară a plajei lor de toleranță le va garanta peștilor o viață mai lungă, dar o dezvoltare mai lentă.
Chiar dacă parametrii fizico-chimici sunt conformi cu nevoile lor, peștii nu sunt scutiți de poluare. Produsele contaminante prezente în acvariu, oricare ar fi natura acestora, vor reduce durata de viață a animalelor, din cauza acumulării de produse toxice în organism și a stării de slăbiciune pe care acestea o provoacă peștelui.
Poluare internă
Primul poluant este mereu prezent în acvariu dar rămâne puțin ofensiv la doza controlată. Este vorba despre faimoșii nitrați, care se acumulează ca urmare a descompunerii deșeurilor și nu pot fi eliminați decât prin schimbări de apă regulate. Toate speciile nu reacționează la fel vizavi de acești compuși. Dacă unii pot tolera doze de până la 50 mg/l, altele încep să arate semne patologice încă de la 20mg/l. Pot apărea astfel exoftalmia și putrezirea înotătoarelor, care pot fi fatale dacă nu se ia nicio măsură.
Metabolismul peștilor îi determină pe aceștia să elimine diverși compuși organici cum ar fi proteinele, acizii aminați sau feromonii. Aceste substanțe pot deveni jenante într-o concentrație prea mare: creștere lentă, reproducere delicată, dezvoltarea bacteriilor patogene…Unele maladii pot fi atribuite inclusiv unei concentrații prea mari de nitrați. Și în acest caz, singurul remediu rămâne schimbarea apei.
Poluare externă
Industria și agricultura intensivă contribuie la poluarea mediului. În apă regăsim îngrășăminte, pesticide, fosfați și nitrați iar introducerea lor în acvariu are efecte nefaste asupra longevității peștilor. Unii pești precum scalarul sau tetra Congo sunt sensibili la acest lucru. Alte elemente sunt la fel de periculoase, cum ar fi metalele grele sau bacteriile. Apa de la robinet este tratată și ea chimic pentru a deveni potabilă. Unul dintre elemente este clorul, care este nociv peștilor, dar care are avantajul că se dizolvă rapid. Tot ceea ce aveți de făcut este să lăsați apa să se ”odihnească” câteva ore înainte de a fi folosită în acvariu.
Cloramina însă, cu care mai este tratată apa de la robinet este mai periculoasă și nu poate fi eliminată decât prin filtrare cu carbon activ, după un contact de minimum un minut sau cu ajutorul produselor specializate propuse de profesioniștii din domeniu. În caz de îndoială, soluția cea mai simplă constă în utilizarea condiționerelor de apă care vor neutraliza chimic clorul și cloramina, transformându-le în molecule non toxice.
Probleme de caracter
Printre factorii responsabili cu stresul și deci cu scurtarea vieții peștilor figurează relațiile necorespunzătoare intra și interspecifice. Un individ dominat și constant vânat va avea o speranță de viață foarte redusă. Unele incompatibilități sunt celebre, cum ar fi cele dintre doi masculi de Betta, dar acesta nu este singurul exemplu. Regula generală constă în observarea atentă a peștilor, pentru reperarea și scoaterea de acvariu a ”victimelor”.
La polul opus, există specii care au nevoie de compania altor pești pentru a trăi mai bine și mai mult. Este cazul peștilor care trăiesc în grupuri cum ar fi micuțele Characidae, sau aceia care, deși nu evoluează în bancuri, trăiesc în mici grupuri, cum ar fi Corydoras.
Rolul capital al hranei
Printre factorii care influențează longevitatea peștilor din acvariu, calitatea hranei joacă un rol important. Alimentația sa trebuie să cuprindă toate elementele necesare metabolismului său, mai precis hidrat de carbon, acizi grași, minerale, vitamine și fibre. Cea mai bună metodă de a evita carențele este de a varia alimentele, asociind hrană liofilizată, supracongelată, vie sau vegetle proaspete. Obiceiurile alimentare ale peștilor trebuie respectate, la fel și modul lor de hrănire. Speciile de fund vor muri de foame dacă fulgii distribuiți la suprafața apei sunt devorați înainte de a ajunge pe sol. În același fel, peștii placizi vor fi întotdeauna devansați de peștii mai vioi. Animalele cu moravuri nocturne nu trebuie nici ele uitate. Ca și în cazul oamenilor, obezitatea pândește peștii și le va scurta acestora durata de viață. Unii par să nu se sature niciodată și sunt capabili să mănânce fără oprire. De aceea, ar fi bine să le distribui hrana cu măsură și să nu abuzezi de hrană prea grasă cum ar fi larvele de insecte.
Ciclul vieții
O eroare de menținere nu este întotdeauna cauza morții peștilor, fiindcă aceștia pot pieri și pur și simplu de bătrânețe. Chiar și cu îngrjirile cele mai atente, peștii vor muri într-o bună zi, fiindcă nu toți sunt egali în fața legilor naturii. Global, speciile cele mai mici trăiesc mai puțin fiindcă frecvența lor cardiacă este mai ridicată și metabolismul lor mai rapid.
Peștii killie de exemplu care trăiesc în zone în care punctele de apă sunt temporare trăiesc cel mai puțin. După ce se nasc, nu au la dispoziție decât câteva luni pentru a se reproduce, înainte de a muri.
La polul opus, marile specii de apă rece ating vârste mai canonice.
Dacă unii pești au reputația de a nu trăi mult timp în acvariu, acest lucru se datorează mai degrabă condițiilor de creștere decât eredității.
Astfel, tetra cardinalul este capturat din natură, chiar dacă producătorii comercializează specimene rezultate din crescătorii. Numai subadulții sunt capturați pentru a fi imediat vandabili. Dacă luăm în calcul stresul capturii, vom înțelege de ce aceștia au o viață scurtă în acvariu. Pentru alții, cum ar fi scalarul, cauzele scurtării duratei de viață pot fi degenerescențele provocate de numeroasele încrucișări la care au fost supuși.
Cum determinăm vârsta peștelui?
Oamenii de știință folosesc două metode pentru a determina vârsta unui pește. Astfel, vârsta poate fi estimată plecând de la interpretarea solzilor (scalimetrie) sau de la vizualizarea otoliților- excrescențele calcaroase ale urechii interne.
Examinarea solzilor la microscop pune în valoare o serie de mărci concentrice, care, asemeni cercurilor de pe scoarța copacilor, dovedesc faptul că solzii cresc odată cu peștele. Vara, creșterea este mai rapidă și mărcile mai spațiate. Iarna, acestea se strâng. Fiecare an lasă în urma lui o pereche de linii. Dar această determinare poate fi de multe ori greșită din cauza elementelor exterioare care au perturbat creșterea solzilor, precum poluarea apei.
Otolimetria nu este, în schimb, aplicabilă decât animalelor moarte. Ca și solzii, otoliții prezintă mărci circulare datorate schimbărilor climatice. Această tehnică de determinare a vârstei peștelui furnizează în egală măsură informații despre migrarea, maturitatea, biotopul și poluarea mediului.
Longevitatea medie a câtorva specii de pești
Nothobranchius sp. 6 luni
Apistogramma sp. 18 luni- 3 ani
Poecilia reticulata 2 ani
Acanthophtalmus kuhlii 2-3 ani
Mikrogeophagus ramirezi 5 ani
Betta splendens 3- 5 ani
Botia macracanthus 4 ani
Pimelodus pictus 4 ani
Gyrinocheilus aymonieri 5-8 ani
Aplocheilus lineatus 5 ani
Rasbora pauciperforata 5 ani
Epalzeorhynchos bicolor 6 ani
Corydoras aeneus 8-10 ani
Hypostomus punctatus, H. plecostomus 8 ani
Trichogaster leeri 8 ani
Ancistrus dolichopterus, A. temminckii 14 ani
Carassius auratus 10-15 ani
Paracheirodon innesi 10 ani
Pterophyllum scalare 11 ani