Algele

Cum le faci să dispară din acvariu

 Orice acvarist amator s-a plâns măcar o dată de apariția algelor în acvariu! Chiar dacă momentan ați scăpat de ele, trebuie să fiți în continuare vigilenți ca acestea să nu apară din nou.

 De multe ori, algele își fac apariția la puțin timp după punerea în funcțiune a acvariului, sub forma unui strat de culoare închisă care acoperă solul care dispare la fel de subit cum a apărut. Alteori, sunt mult mai vizibile și se încolăcesc printre frunzele decorului sau se fixează pe plante….

Puțină istorie

 Algele au fost precursoarele lumii vegetale, apărute pe Terra la puțin timp după primele forme de viață, dar totuși dotate cu o capacitate de fotosinteză. Marea majoritate sunt autotrofe, adică își procură hrana din propria activitate fotosintetică, dar altele pot fi saprofite, parazite sau simbiotice.

Sunt prezente peste tot. În apa dulce și sărată, în mlaștini, dar și în aer.

O mare diversitate

 Un număr mare de specii cresc în acvariile de apă dulce, și sunt de cele mai multe ori dificile de identificat și diferențiat. Pentru acvariști, subdiviziunile sunt uneori mult mai simpliste: alge bune și alge rele! Primele sunt prezente în slabă cantitate și demonstrează un bun echilibru biologic al mediului. A doua categorie se dezvoltă de manieră anarhică și incontrolabilă.

Algele brune

 Algele numite ”brune” sunt în realitate diatome. Constituite dintr-o singură celulă înconjurată de o cochilie de siliciu, acestea colonizează preferențial geamurile, elementele de decor și plantele cu creștere lentă pe care le acoperă cu un strat fin, vâscos, de culoare galben-maronie. Apa cu un pH mai mare de 7,5 le este favorabilă, iar acvariile destinate menținerii ciclidelor lacustre africane se numără printre victimele preferate. Atracția lor spre lumină le incită să se formeze în principal în bazine slab luminate sau în zonele umbroase.

Dezvoltarea lor în acvariul recent pus în funcțiune nu trebuie să vă alarmeze. În momentul în care mediul își atinge echilibrul, adică după câteva săptămâni, acestea trebuie să dispară singure pentru a lăsa locul algelor verzi.

Algele brune care persistă într-un acvariu stabilizat de mai mult timp trădează din contră un dezechilibru, factorii care le favorizează creșterea fiind nivelul de fosfați și silicați precum și intensitatea luminoasă prea slabă.

Diatomeele nefiind organisme fotosintetice, pot fi combătute cu ajutorul luminii. Creșterea duratei de iluminare favorizează dezvoltarea organismelor cu asimilare clorofiliană, precum algele verzi, care le vor concura colonizând suprafețele disponibile. În lipsa unui suport, algele brune nu se vor putea înmulți și vor dispărea. Dar dacă lumina nu este cauza proliferării algelor, schimburile de apă mai frecvente sunt necesare pentru a diminua concentrația în fosfați și silicați. Pentru cazurile critice, este posibil să plasați în compartimentul de filtrare rădăcini care să absoarbă compușii nedoriți. Introducerea peștilor sanitari de tipul Otocinclus permite eliminarea algelor în câteva săptămâni, la fel ca și introducerea melcilor de tipul planorbelor.

Algele sub formă de crustă

 Covorul de alge lipicios poate apărea brusc într-un acvariu. Culoarea lor, datorată unei substanțe numită ficocianină, merge de la verde închis la albastru, uneori la negru. Degajă un miros de acetonă destul de neplăcut. Unii le califică drept alge grase.

Nu este vorba despre vegetale propriu-zise, ci despre bacterii, mai precis despre cianobacterii. Acestea posedă o organizare celulară elementară, fără nucleu diferențiat, și sunt fotosintetice, ceea ce explică faptul că sunt considerate deseori drept alge. Propagarea lor este rapidă și dificil de gestionat manual. Covorul lor lipicios posedă supărătoarea tendință de a se topi sub degete la primul contact. Utilizarea unui sifon permite doar eliminarea unei părți, fiindcă se vor dezvolta din nou în câteva zile.

Cauzele acestei invazii sunt destul de greu de definit. Acest tip de alge apare, de obicei, în acvariile cu un pH mai mare de 7,0 și proliferarea lor este cauzată de slaba calitate a apei. Diminuarea nivelului de nitrați nu este suficientă pentru eliminarea algelor, fiindcă acestea sunt capabile să fixeze sub alte forme.

Unii pești pot face față algelor, precum melcii de tip ampularii (Pomacea spp.) dar deseori algele sunt prea amare pentru a fi consumate. O altă soluție constă în privarea lor de lumină, blocându-le dezvoltarea și distrugându-le. De aceea, trebuie stinsă lumina și acoperit acvariul cu o husă timp de o săptămână. După această perioadă, un sifonaj urmat de o schimbare a apei este necesară pentru eliminarea deșeurilor. Acest tratament de șoc riscă să fie, totuși, nefast vegetalelor superioare.

Cianobacteriile apreciază apele neutre spre bazice; este totuși posibil să fie eradicate coborând nivelul pH-ului timp de câteva ore. Această manipulare trebuie să fie realizată sub un control riguros, deplasând, la nevoie, peștii care nu le-ar putea suporta.

Războiul chimic este și el posibil. Acțiunea produșilor propuși în comerț, combinată cu o opacizare dă deseori rezultatea bune. O linguriță de alb de zinc la 100 de litri de apă este eficientă dar peștii nu suportă acest tratament și trebuie scoși temporar din acvariu. Eritromicina este un antibiotic utilizat de acvariști pentru a combate cianobacteriile. Remediul este radical, dar trebuie să fie folosit cu multă precauție fiindcă riscă să elimine bacteriile care asigură ciclul azotului, indispensabile echilibrului unui acvariu. Schimbarea apei este necesară pentru eliminarea reziduurilor și un control riguros al nivelului de nitrit și amoniac, care trebuie să rămână nul, este de asemenea indispensabil.

Algele filamentoase

 În cursul fazei de demaraj, dezvoltarea filamentelor verzi cvasiinevitabile este semnul punerii în funcțiune a unui ciclu biologic. De aceea, prezența acestora nu este nocivă pentru animale și demonstrează faptul că este vorba despre un mediu sănătos. Atâta timp cât prezența lor este discretă, algele filamentoase nu sunt periculoase și reprezintă chiar un supliment alimentar pentru unii pești erbivori. Proliferând, ele sfârșesc prin a acapara substanțele nutritive necesare altor vegetale și țin umbră plantelor superioare, privându-le de lumină. Fotosinteza este astfel întreruptă și creșterea va încetini. Fiindcă lumina și nitrații le sunt aliați, vor trebui combătute. Prima măsură preventivă constă în a nu plasa niciodată un acvariu în apropierea unei ferestre, dacă razele soarelui pică direct. În acest caz, este recomandată iluminarea artificială.

De asemenea, anumite erbivore, pești, melci sau creveți pot stopa proliferarea acestor alge, dar să nu vă așteptați la rezultate spectaculoase. Prezența acestora pot permite controlul expansiunii algelor dar nu poate suplini lipsa de rigoare în ceea ce privește întreținerea unui acvariu. Din fericire, acest tip de alge sunt mai ușor de eliminat cu ajutorul unui băț, al unei raclete și a unor mănuși speciale.

 Mâncătorii de alge

 Prezența unor specii de pești mâncătoare de alge este uneori indicată mai ales la debutul în acvaristică.

Crossocheilus siamensis este un membru al ciprinidelor cunoscut și sub numele de Epalzeorhynchos siamensis. Este un consumator de alge, în special de alge roșii de genul Andouinella. Adulții pot atinge o talie de circa 15 cm și nu trebuie menținuți în bazine cu un volum mai mic de 100 de litri. Specimenele juvenile de Gyrinocheilus aymonieri sunt reputate pentru capacitatea lor de a consuma algele care se dezvoltă pe frunzele plantelor, pe roci și pe geamuri, însă la vârstă adultă devin agresivi față de colocatarii din acvariu.

Termenul ”pleco” este curent folosit pentru a descrie specii aparținând genurilor Liposarcus, Hypostomus, Glyptoperichthys, Scobiancitrus, Baryancistrus…. Tinerii sunt mâncători de alge, dar ajunși la vârtă adultă pot atinge 40 cm și vor produce haos în bazin.

Printre cele 20 de specii aparținând genului Otocinlus, O.vittatus și O. affinis sunt mai întâlniți într-un acvariu.

Acești mâncători de alge nu depășesc talia de 5 cm și sunt perfecți pentru bazinele plantate, populate de specii calme.

Și unele vivipare apreciază vegetalele și pot contribui la lupta împotriva algelor, printre acestea figurând Ameca splendens.

Benefice sau nu?

În unele situații, algele pot fi benefice în acvariu. Primul exemplu constă în epurarea apei în filtru cu alge, un dispozitiv biologic total natural. Principiul său constă în circularea lentă a apei într-o cuvă luminată unde proliferează o colonie de alge filamentoase care prodce nitrați și fosfați. Lichidul este apoi aruncat în acvariul principal.

Pe stâncile zonelor de coastă ale lacului Malawi, se formează un covor de alge care găzduiește numeroase microorganisme, care furnizează proteine anumitor ciclide.

Un ultim exemplu de alge benefice este pur și simplu decorativ. Deși se aseamănă cu un mușchi, Cladiphora linnaei (ex C.aegagrophila) este totuși o algă verde, care nu invadează acvariul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *