Cum alegi colivia potrivită pentru peruși
Unul dintre principiile de bază ale proprietarului unui peruș este ca acesta să aibă un spațiu de viață adecvat. Pe piață, există o sumedenie de modele de colivii de unde poți alege iar ca locație de amplasare a acestora este bine să eviți zonele din apropierea ferestrelor și a balconului, dar orientează-te totuși spre o zonă activă a casei, unde perușul să poată socializa.
Citeste mai mult...
Cei mai mulți dintre proprietarii de peruși își țin păsările în colivii dar, dacă ai spațiu suficient, îți poți permite să cumperi o volieră. Este important să acorzi perușului spațiu suficient pentru zbor și să-i permiți să facă asta la o anumită oră a zilei. Fiind păsări foarte vioaie și active, perușii au nevoie de o colivie cât mai spațioasă. În colivie, trebuie să existe cât mai mult suporturi, pe care pasărea să se poată cățăra și odihni. Colivia trebuie să aibă minimum 35 cm lungime, 20 cm lățime și cel puțin 40 cm înălțime. Orice dimensiune mai mică va fi în defavoarea locatarului.
Coliviile pot fi împărțite în două categorii: cele folosite de posesorii obișnuiți de peruși și cele preferate de crescători. De-a lungul timpului, designul coliviilor nu s-a schimbat foarte mult, aspectul cel mai important fiind reprezentat de dimensiuni, care trebuie să fie cât mai mari cu putinţă. Este foarte important să alegi o colivie ușor de curățat cu suficient spațiu de zbor, de preferat cele rectangulare, în locul celor înalte, de formă circulară. Interiorul necompartimentat va oferi spațiul necesar atât zborului cât și cățăratului, demn de reținut fiind faptul că lăţimea coliviei este la fel de importantă ca şi înălţimea ei, cupola rotundă având mai mult rol decorativ.
Modelele disponibile în pet-shop-uri sunt, în mare parte, cromate, ceea ce le face mai ușor de întreținut și elimina posibilitatea ruginirii. Există, însă, și colivii colorate, lucru care permite asortarea acesteia cu interiorul camerei.
O investiție foarte bună o reprezintă coliviile duble, deoarece acestea au componente care pot fi dezasamblate, permițând atât separarea unui anumit grup de peruşi, cât şi folosirea întregului spaţiu. Barele metalice trebuie să fie bine finisate și cromate, iar înăuntru nu trebuie să fie niciun obiect contondent, pentru ca pasărea să nu se rănească. Fiind păsări comunicative și curioase, perușii nu se mulțumesc numai să audă vocile stăpânului ci vor să și vadă tot ceea ce se petrece în jurul lor. Ideale pentru acest lucru sunt coliviile metalice, care nu permit crearea unui mediu propice pentru proliferarea paraziților, dar care au dezavantajul că atrag praful, iar penele păsărilor cad în afară. Din cauza acestui lucru, este necesară acordarea unei atenții sporite igienei locului. Dacă ai mai multe colivii, plasează-le pe stative înalte, pentru a avea mai ușor acces la ele, pentru a le curăța de pene, semințe și diverse impurități.
Cele mai reușite modele de colivii sunt prevăzute cu bețe pe care păsările pot ateriza și cu recipiente pentru hrană și apă, care pot fi prinse pe barele laterale sau fixate prin dispozitive adecvate, ce se găsesc în pet-shop-uri. O metodă eficientă pentru a împiedica semințele să cadă din colivie este învelirea bazei acesteia cu un material plastic, însă coliviile moderne sunt prevăzute cu panouri laterale demontabile, din plastic transparent, care servesc aceluiași scop.
Colivia nu va fi așezată direct sub influența razelor solare și nici în curent.
Jucăriile sunt și ele foarte importante pentru peruși, la fel ca și rămurelele pe care aceștia își vor exersa gheruțele și ciocul, însă nu trebuie să exagerezi şi să umpli colivia, restrângându-i spaţiul de manevră. În general, un leagăn şi câteva bare fixe, alături de un baton cu semințe care să îi ofere perușului plăcerea de a ciuguli vor fi de ajuns pentru a-l face să se simtă bine.
Perușul este unul dintre cei mai comuni papagali de companie, originar din Australia, fiind răspândit pe tot teritoriul acestui continent. Există peste 5 milioane de exemplare de peruși răspândiți în toată lumea. Denumirea științifică a perușului este Melopsittacus undulatus (papagalul ondulat comun). Perusul pe care îl întâlnim astăzi a fost creat de ornitologii din Marea Britanie. Masculii au nările colorate în albastru, iar femelele le au de culoare pielii. Sunt păsări care se pretează foarte bine la viața în captivitate, fiind foarte populare, datorită culorilor vii și a temperamentului vesel și afectuos. Sunt păsări mici și curate, foarte ușor de întreținut, care au nevoie de multă afecțiune din partea stăpânului. Fiind mari iubitori de apă, este bine să se introducă în colivia perușilor o tăviță de 4-5 cm adâncime, plină cu apă proaspătă, dar nu prea rece. În felul acesta, păsările își satisfac periodic nevoia de îmbăiere și își pot ciuguli și aranja penajul care se mai murdărește, chiar dacă stă într-o colivie.
Un peruș are nevoie, în medie, de 10-12 ore de somn, devenind agitat dacă nu doarme suficient. Pentru a-l ajuta să doarmă, este bine să-i acoperi colivia, astfel încât să fie întuneric atât noaptea cât și dimineața, deoarece chiar și cea mai mică rază de lumină îl poate trezi. Unii peruși au "frică" de noapte, și se manifestă zburând haotic prin colivie și țipând atunci când este întuneric. Dacă pasărea ta are această problemă, dezvelește colivia, aprinde lumina și vorbește cu ea până când se liniștește.
Agapornisul, un papagal veșnic îndrăgostit
Agapornis roseicollis sau papagalul amorez (supranumit astfel fiindcă formează perechi pe viață) este o specie de papagali originară din Africa, cu un exterior plăcut la vedere, puțin mai mic decît un peruș, cu un corp gros și o coadă scurtă.
Micuţe, frumoase şi interesante, aceste păsări sunt foarte apreciate în toată lumea, fiind afectuoși cu partenerul. Specialiștii recomandă achiziționarea unei perechi, dar dacă îți dorești un papagal blând, afectuos și educat atunci optează pentru un singur exemplar, de preferință aflat la o vârstă cât mai fragedă.
Citeste mai mult...
Crescut de mic, agapornisul se va atașa foarte mult de stăpân. Poate fi învățat câteva cuvinte și ca și mod de îngrjire, nu necesită o colivie prea mare, iar hrana pentru el se găsește ușor în petshopuri.
Descriere
Culoarea penajului este dominant verde, dar capul are o culoare roz intens, iar penele care îi acoperă coada sunt albastre. Masculul este aproape identic cu femela, de aceea este greu de stabilit sexul la prima vedere.
Colivia potrivită
Pasărea se mulțumește cu o colivie de mărime mijlocie, în care neapărat trebuie să-i montezi un leagăn, pe care se va balansa cu plăcere. Fiindcă îi place mult să roadă este indicat să îi pui în colivie bucăţele de lemn sau crenguţe proaspete.
Hrănirea și înmulțirea
Hrana lor identică cu cea a peruşilor, completată cu seminţe de floarea soarelui, iar pentru înmulțire, ca și la peruşi, îi este suficientă o scorbură închisă unde îşi poate aşeza materialele care vor alcătui cuibul (bucăţele de salcie, uscături de mei etc.). Numărul de ouă din cuib poate fi de 3-6 bucăţi, din care, după 21-22 de zile, vor apărea puii. Pentru creşterea puilor va fi nevoie de hrană moale.
Sfaturi utile de îngrijire a zebrei australiene
Zebra australiană (Taeniopygia guttata) este originară din ținuturile exotice ale Africii, Madagascarului, Noii Guinee, sud-estul Asiei, Australiei și a insulelor din Pacific. Zebrele australiene frapează atât prin coloritul viu al penajului, cât și prin trilurile emise. Pasăre de talie mică (circa 9-12 cm lungime), cu o greutate de 10-12 grame, zebra australiană prezintă un colorit de la roșu până la gri și ciocolatiu, cu alb. Coloritul nu diferă foarte mult între mascul și femelă, dar diferențierea sexelor se poate face pe baza culorii ciocului. Femelele prezintă ciocul de culoare portocalie, iar masculul, de culoare roșie.
Citeste mai mult...
Zebrele australiene necesită un spațiu de locuit destul de extins, cu atât mai mult cu cât de obicei sunt crescute într-o colivie sau volieră minim două păsări. Colivia sau voliera poate fi amplasată atât în apartament, cât și pe balcon, dar trebuie respectate câteva condiții esențiale: - nu expuneți coliviei în soare puternic, în locuri cu curenți de aer sau cu umiditate crescută; - evitați schimbările bruște de temperatură, deoarece pasărea are nevoie de o perioadă de aclimatizare; - evitați zgomotele puternice; - temperatura minimă tolerată este de 10-15 grade C și cea maximă de 38-40 grade C. Din colovie, nu trebuie să vă lipsească: - un recipient pentru hrană ; - un vas pentru apă, mai mult larg decât adânc; - un bol mai larg cu apă proaspătă pentru scăldat; - un cuib care întotdeauna va fi plasat în partea superioară a coliviei, umplut în proporție de 30% cu iarbă uscată. De asemenea, pe podeaua coliviei se va pune o cantitate mică de fân pentru că zebrelor australiene le place să-și construiască singure cuibul; - leagăne; - bare pentru odihnă; - în jurul cuibului, se pot pune plante ornamentale. De asemenea, recipientele de apă și hrană se vor curăța zilnic, accesoriile din colivie și colivia se vor igieniza cel puțin o dată pe săptămână. Nu lăsați resturile alimentare de pe o zi pe alta întrucât multe dintre ele pot fermenta ușor provocând în urma consumului afecțiuni grave păsării. Boli și afecțiuni curente Zebrele australiene nu sunt scutite de boli parazitare, infecțioase sau de alimentație (nutriționale). Stresul și condițiile inadecvate de creștere, în afara agenților patogeni specifici, sunt unele dintre cauzele care favorizează sau determină apariția îmbolnăvirilor. Multe dintre afecțiunile semnalate la păsările de colivie se agravează sever în decursul a 24 de ore. La pasărea sănătoasă, penajul este lucios și strălucitor, compact și bine atașat de corp. La pasărea bolnavă, penajul este zburlit, cu aspect neîngrijit, prăfuit. Pasărea slăbește, evidențiindu-se osul sternului și se constată atrofia musculaturii adiacente. Ochii inflamați și prezența mucusului la nivelul nărilor pot fi semnele unei corize. Respirația dificilă indicată de mișcările în ritm rapid ale pieptului sau ale întregului corp se constată în afecțiuni respiratorii ca aspergiloza, psitacoza, acarioza. Procentul cel mai mare de mortalitate la păsările de apartament este determinat de afecțiunile digestive, bolile infecto-contagioase și traumatisme. Speranța medie de viață a zebrelor australiene este de 8-10 ani, în captivitate, și un pic mai mare (12-15 ani), în libertate.
Sfaturi de îngrijire a perușilor
Pe numele său științific "Melopsittacus undulatus" (perușul ondulat), acest mic papagal este o pasăre sociabilă, vioaie, curioasă și inteligentă. De regulă, un peruș în captivitate poate trăi până la 9-10 ani, dacă este perfect sănătos. Îngrijirea perușilor nu necesită multe ore pe zi iar primul lucru la care trebuie să te gândești este dimensiunea coliviei. Pentru o pereche, ea trebuie să fie spațioasă, de preferat dreptunghiulară, și să permită o mobilitate mai mare a perușilor și eventual câte un mic zbor cu avânt, când nu pot ieși afară. Colivia trebuie să fie din oțel inoxidabil, să aibă atașate vase pentru mâncare și apă, precum și bare și eventual inele suspendate pe care micul membru al familiei să se poată cățăra și unde să-și poată găsi locul de dormit. Partea inferioară trebuie să aibă o tăviță detașabilă, pe care o puteți acoperi cu hârtie albă.
Citeste mai mult...
Hrana
Hrana perușului e formată de obicei din semințe de mei și combinații pe care le găsiți în magazinele de specialitate. Ca animal de companie, perușul va trebui protejat împotriva factorilor nocivi din casă: soare puternic, frig, zgomot mare, fum de țigară și aburi, miros de detergenți și parfum. Pot dezvolta boli respiratorii rapid. De asemenea, monitorizați starea picioarelor (foarte fragile, se pot rupe când perușul nu aterizează cum trebuie sau se izbește de obstacole în casă), nasul și ciocul (să nu prezinte excrescente, secreții sau sângerări) și căderea penelor. Dacă năpârlirea e prea frecventă , e semn de boală. Apatia prelungită, lipsa poftei de mâncare, lipsa scoaterii vreunui sunet o perioadă îndelungată, picoteală sau somn prelungit - toate sunt semne că vizita la medic nu poate fi amânată. Dresajul lor poate dura de la câteva săptămâni la câteva luni. Cheia e răbdarea - fără ea, el nu va înțelege nimic din intențiile stăpânului și poate rămâne sperios sau poate reacționa foarte urât atunci când acesta se apropie. Fiind animale de companie afectuoase, perușii știu să răsplătească atenția stăpânului, ciugulindu-i firele de păr de lângă ureche (atunci când se află pe umăr). E semnul lor de a spune "te iubesc".
Ființe sociabile
Nu trebuie să uitați că, indiferent de comportamentul și temperamentul perușului, nu uitați că aceste animale de companie sunt ființe sociale și nu suportă izolarea și singuratatea. Așadar, chiar dacă v-a enervat ceva la el, nu-l separați de restul lumii, căci simte aversiunile foarte repede.
Nimfele, o companie veselă
Nimfele ( Nymphicus hollandicus) se aseamănă cu papagalii cacadu și provin din Australia. Sunt păsări blânde și docile, nomade prin natura lor, călătorind de-a lungul pajiștilor și savanelor australiene, în căutarea hranei și a unor locuri potrivite pentru cuibare.
Nimfele sunt cei mai mici papagali din familia Cacatuidae, având numeroase caracteristici comune: creasta specifică, capul lat și aspecte legate de comportament (atât femelele, cât și masculii participă la incubarea ouălor). Când sunt amenințați, atât papagalii nimfă cât și cacadu adoptă o poziție specifică, ghemuindu-se, își ridică puțin aripile și scot un sunet specific. Se spune că niciun alt papagal australian nu are această reacție.
Citeste mai mult...
Hrană și îngrijire
De regulă, hrana este constituită din: 65-80% granule, 15-30% legume și 5% fructe.
Dimensiunea coliviei trebuie să fie de minimum 130 cm², 60 cm înălțime și suficient de mare cât să încapă jucăriile și stinghiile, fără ca pasărea să fie prea înghesuită. Barele orizontale le permit păsărilor să se cațere, dar nu trebuie să fie amplasate la distanțe mai mari de 2 cm una de cealaltă.
Compatibilitate
Se înțelege bine cu alte păsări din aceeași specie. În natură, se grupează în stoluri mari. Odată ce sunt domesticite, nimfele pot fi foarte afectuoase. Trebuie mânuite de mici, altfel pot deveni distante când cresc.
Durată de viață:
Nimfele trăiesc 5-25 ani în captivitate și peste 30 de ani în sălbăticie.
Împerechere
Își fac cuib între lunile august și decembrie, dar sezonul de împerechere depinde de climat și mai ales de precipitații. De obicei, masculii au fețele mai viu colorate și pete mai strălucitoare pe obraji; masculii cântă și fluieră, în timp ce femelele sunt relativ tăcute. În plus, masculii pot fi mai agresivi.
