Pentru iubitorii de cai si calarie

Păstrează distanța

În natură, caii preferă în general să rămână grupați fiindcă acest lucru îi liniștește. În consecință, atunci când un cal se îndepărtează de grup, pentru a paște puțină iarbă sau pur și simplu pentru că este mai leneș, are tendința de a-i prinde din urmă pe tovarășii săi, luând-o brusc la trap sau chiar la galop, fără să mai ia în seamă ordinele tale. În momentul acela, riști să pierzi controlul calului și chiar să cazi. De asemenea, există riscul să se creeze o reacție în lanț, adică și ceilalți cai să înceapă să se agite și să se creeze o debandadă serioasă.

De aceea, tot ceea ce trebuie să faci este să împiedici calul să întârzie: dă-i pinteni ca să accelereze alura și dacă se îndepărtează de grup, nu-l lăsa să ”ciugulească” iarba. În schimb, evită să fii foarte aproape de calul din fața ta pentru că acesta a avea tendința să dea cu piciorul dacă simte respirația calului din spatele lui: păstrează cel puâțin 1,50 m distanță la pas sau la trap.

Fii vigilent!

În timpul călătoriei, nu plonja în reverie și lasă lucrurile să meargă de la sine. Rămâi vigilent fiindcă exteriorul este plin de surprize! Ține întotdeauna ferm frâul, blocându-l între arătător și index, chiar dacă sunt lungi. Fii ferm în șa ca să eviți riscul de a cădea în cazul în care calul tău se îndepărtează sau demarează prea brutal.

În fine, ascultă cu atenție indicațiile instructorului (dacă plimbarea călare are loc într-un club de călărie), iar dacă nu auzi ce îți spune, roagă-l să repete.

Reperează pericolele

În exterior, se pot întâmpla oricând surprize, de aceea va trebui să reperezi pericolele potențiale. În general, acestea sunt de două tipuri: cele care riscă să rănească animalul sau să te rănească pe tine, cum ar fi solurile pietroase sau alunecoase, gropile sau coborârile abrupte, crengile joase, tufișurile cu spini etc. și cele care riscă să sperie calul și să îl determine să fugă sau să se îndepărteze: o prelată care acoperă fânul și pe care o ia vântul atunci când treci pe lângă ea, un sac din plastic, apropierea unei străzi, apropierea unui vehicul etc.

Atenție, pericol!

Fără cască, cu pletele în vânt, fără pantaloni speciali de călărie, călăreții de vacanță uită uneori regulile fundamentale ale siguranței. Să nu faci la fel, fiindcă îți poți pune viața în pericol!

Când calul se oprește să pască

În general, caii din cadrul cluburilor de călărie obișnuiesc să recurgă adesea la tehnici foarte eficiente pentru a scăpa de autoritatea călăreților. Mai ales atunci când este vorba să ”ciugulească” iarba de pe marginea drumului. Odată ce este deja cu nasul în pământ vei încerca în zadar să-l faci să mai înainteze. Pentru a reuși acest lucru, dă-i cu forță pinteni trăgând ușor de hățuri. Poți folosi și cravașa, dar atenție la plecare!

La plimbare

Ești în vacanță și ai chef să faci o plimbare călare, dar trebuie să știi că nu toate locațiile sunt sigure: în regiunile turistice, numeroase locații propun plimbări călare chiar și călăreților începători. De aceea, înainte de a te gândi la o plimbare în cadrul unui anumit club, trebuie să-ți pui anumite întrebări: ești capabil să stăpânești calul în exterior, dacă situația devine dificilă?; caii respectivi par a fi sănătoși sau, dimpotrivă, sunt bine educați?; persoanele responsabile sunt demne de încredere?

O ținută adaptată

Să încaleci pe cal în tricou sau în ținută de stradă înseamnă să te expui nu numai momentelor neplăcute ci și să riști să ți se întâmple ceva. De aceea, este necesar să ai un pantalon adaptat pentru echitație, să porți ghete de călărie care să împiedice piciorul să se înfunde în scăriță.

De asemenea, nu purta eșarfă sau orice fel de accesoriu care flutură în vânt și care riscă să se agațe în crengi sau la buclele harnașamentului în caz de cădere. În fine, nu încăleca niciodată fără cască de protecție, chiar dacă afară sunt 30 de grade C și dacă ceilalți călăreți sunt în ținută de plajă.

Posibile accidente

Urcări, coborâri, gropi sau trunghiuri de copac pe care va trebui să le săriți împreună. În acest caz, va trebui să ai grijă să nu jenezi calul, ca să se echilibreze corect și să păstrezi controlul asupra propriului echilibru. De asemenea, nu relaxa prea mult hățurile, dar nici nu le strânge excesiv: urmează deplasările capului și lasă calul să- și ridice nasul pentru a observa mai bine mediul înconjurător și a gestiona dificultățile traseului.

Articol oferit de revista CalulMeu

www.calulmeu.ro

Un echilibru de gestionat

Atât pășunea cât și grajdul sunt două ”locații” indispensabile unui cal, dar timpul petrecut pe pășune este evident mult mai benefic pentru sănătatea unui cal. Vom vedea mai jos de ce.

Boxa, folosită cu moderație

Boxa este un instrument de lucru util pentru un călăreț, fiindcă îi permite acestuia să se impună mai ușor în fața animalului, dar asta nu înseamnă că poate fi un loc de viață permanent pentru un cal. Boxa aduce mari servicii omului, desigur, dar ca orice lucru bun, trebuie folosit cu moderație. Un cal nu ar trebui să petreacă înăuntru mai mult de jumătate din timpul său.

De asemenea, boxa este considerată de mulți un instrument de domesticire. Pentru a familiariza un cal tânăr cu viitoarea sa viață de cal de sport de exemplu, nimic nu e mai simplu decât să-l lași câteva zile în boxă. Asta fiindcă, în momentul în care ajunge să înțeleagă ca adăparea, hrana și libertatea sa depind de om, se va adapta bucuros la statutul său de animal domestic.

Înainte de competiție

Pentru a pregăti un cal pentru o competiție, este preferabil să îl ții în boxă toată luna care precede evenimentul, având grijă totuși să îl scoți afară în fiecare zi. Acest lucru va contribui la pregătirea sa mentală, absolut necesară pentru a participa și a performa la o competiție ecvestră.

Aspectul funcțional

Un alt lucru foarte evident este următorul: calul ținut în boxă este ușor de manevrat, este întotdeauna disponibil și mai mereu curat. Un grajd bun, spațios, cu un așternut generos poate fi un loc plăcut de odihnă și un adăpost bun pe vreme rece sau pe furtună.

La pășune, sub supraveghere

În schimb, pășunea- padocul de cele mai multe ori, se aporopie de modul de viață natural al calului menținându-l pe acesta din urmă într-o stare de dependență. O pășune corespunzătoare trebuie să ofere o suprafață de pășunat de cel puțin un hectar pentru doi cai, să fie bine împrejmuită și să posede un adăpost natural sau construit. Calul ținut la pășune trebuie să primească cel puțin o vizită pe zi.

Sănătatea corpului și a spiritului

Un cal care trăiește la pășune nu are nevoie să fie încălecat în fiecare zi. Se poate deplasa, poate sta în compania cuiva, și acest lucru este de ajuns pentru sănătatea și bunăstarea sa. Astfel, nu este expus disconfortului psihic pe care îl poate genera un spațiu închis. În plus, viața în aer liber va garanta dezvoltarea unei bune rezistențe la frig, iar sistemul digestiv va funcționa foarte bine. În concluzie, starea lui generală este mult mai bună decât a unui cal ținut închis.

BINE DE ȘTIUT

Atunci când ai decis să îl ții mai toată ziua în padoc, este bine să ai grijă să îl vizitezi zilnic, să-l examinezi, să-i dai fân și boabe dacă este necesar, să-i controlezi adăpătoarea și starea padocului.

Moral ridicat

Dacă animalul pare abătut, dacă abia se mișcă, dacă își pierde pofta de mâncare fără vreun motiv medical valabil, un sejur petrecut la pășune îi va reda gustul de viață. La fel, un cal agresiv, nervos, care devine de necontrolat, își va regăsi echilibrul dacă va putea să-și petreacă timpul la pășune alături de tovarășii săi.

Unii cai au stat atât de mult timp închiși încât odată scoși afară devin depresivi. Este o formă de boală psihică. Dacă este, din nefericire, cazul calului tău, reobișnuiește-l treptat cu libertatea alături de un tovarăș de-al lui.

Program de viață

În cazul unui cal de sport de exemplu, pentru bunăstarea acestuia trebuie să știi să gestionezi bine timpul pe care îl petrece la pășune cu cel petrecut la grajd. Cum faci? Atunci când dispui de o boxă și în apropierea ei de o pășune, nu este întotdeauna ușor să știi ce soluție să alegi.

Trebuie să îl încaleci în câteva ore, fiindcă pregătești o competiție care are loc într-o lună.

Dacă îl duci la pășune, nu mai ai timp să-l încaleci, dar calul are totuși dreptul la câteva zile de odihnă după ce a muncit toată săptămâna. Așadar, lasă-l câteva zile, la odihnă, în aer liber.

Dacă pajiștea este însă departe, tu locuiești la oraș, iar pășunea se află la câțiva zeci de kilometri, ai putea proceda în felul următor: îl poți încăleca zilnic și când ajungi la pășune îl poți lăsa liber câteva zile, alături de un alt cal dacă este posibil.

De fiecare dată când ai de gând să- l încaleci mai multe zile consecutiv, du-l apoi la pășune!

În toate cazurile, fă în așa fel încât să petreacă acolo cel puțin două zile, măcar de două ori pe lună. Pășunea îl va ajuta să uite de stresul competiției sau de spațiul închis al boxei, iar dacă iarba este buna, animalul își va recăpăta repede forma sa de odinioară.

Calul care trăiește în boxă în permanență poate dezvolta nevroze. Imaginează-ți că ai sta închis toată viața fără să îți vezi prietenii, fără să poți discuta, fără să te joci sau să ieși afară. Așadar, calul care este privat de libertate și de tovarășii săi va avea toate premisele să dezolte comportamente deviante: agresivitate, ticuri, apatie, nervozitate excesivă etc.

Articol oferit de revista CalulMeu

www.calulmeu.ro

Unele rase rustice de cai sau de ponei pot petrece iarna la pășune fără probleme, cu condiția să aibă un acoperiș deasupra capului și pământ uscat sub picioare. Pentru rasele mai puțin rustice, și pentru caii de sport sau cei folosiți preponderent la călărie, trebuie să ai în vedere ținerea calului în boxă. Asta nu înseamnă însă să-l ții închis toată iarna ci să ai în vedere amenajarea unui un padoc în care să-l scoți periodic la mișcare. Dacă nu ai o boxă în apropierea pășunii, poți construi un adăpost bun cu pardoseală din beton, ca să-l ferești de umezeală. În niciun caz să nu lași calul la pășune fără adăpost. De asemenea, dacă padocul devine noroios în zilele ploioase, ar fi indicat să amenajezi o platformă din pietre mari, plate de câțiva metri pătrați, pe care să așezi fân și pe care calul va putea sta departe de noroi. Noroiul este o problemă majoră iarna, mai ales dacă ții calul într-un padoc mic, în primul rând pentru că formează bolovani, iar calul poate face entorse dacă se întoarce brusc sau dacă fuge. De aceea, nu este indicat să lași calul să stea în permanență cu picioarele în noroi. Scoate-l la mișcare! Rutina iernii și vremea neprielnică fac ca animalele să se plictisească. De aceea, în zilele însorite, nu ezita să scoți calul la pășune sau la o mică plimbare, fiindcă acest lucru este excelent pentru moralul său. De asemenea, este de reținut faptul că unui cal nu îi este teamă neapărat de frig, ci de curenții de aer și de umiditate. Roba de iarnă Dacă iarna nu trebuie să participi la concursuri, sau să desfășori alte evenimente ecvestre, nu este indicat să tunzi calul. Lasă-i părul de iarnă, fiindcă acest lucru este mult mai indicat decât învelirea acestuia cu o pătură de exemplu. La fel și pentru potcovit: lasă-l nepotcovit pe timp de iarnă, fiindcă acest lucru îi va prinde bine pentru sănătatea și confortul său fizic. Modul de hrănire Ca și alimentație, trebuie să ai în vedere asigurarea unor provizii de fân, fiindcă iarba nu este u aliment energetic și în caz de zăpadă, calul se va hrăni mai greu. Dacă nu ai posibilitatea să stochezi fânul în cantități mari, ai grijă să aranjezi cu un furnizor ca să-ți livreze cantitatea de furaje necesară ieșirii din iarnă. Fie că stă în boxă, fie că stă în padoc, fânul trebuie să fie oferit la discreție. De asemenea, nu uitat și de boabe. Acestea pot fi date dimineața și seara, în funcție de starea și de activitatea calului. Fânul poate fi administrat de trei ori pe zi pentru un cal care lucrează în fiecare zi. Dar se poate întâmpla ca în timpul iernii să ai în vedere furnizarea de suplimente cu vitamine (de obicei sub formă de pudră, care trebuie amestecată în rația de hrană). Nu uita de o piatră de sare care să îi fie la dispoziție în boxă sau în padoc. Măsuri de protecție Odată cu domesticirea sa, rezistența calului la frig depinde în mare măsură de intervenția umană. Astfel, grajdul sau boxa în care este ținut calul păstrează o temperatură constantă de10 grade Celsius în timpul iernii. În momentul în care calul iese din grajd, iar afară sunt, să zicem -10 grade C , corpul animalului nu se poate adapta atât de rapid. Șocul termic este brusc, iar calul resimte mai acut frigul. Un alt aspect la care trebuie să te gândești este revenirea în boxă după efort. Atunci când transpiră, calul care a reintră în boxă are nevoie de mult mai mult timp să se usuce decât în natură, fiindcă înăuntru nu va găsi suficient aer uscat și vânt, grajdul fiind saturat de umiditate de cele mai multe ori. Temperatura corpului riscă atunci să coboare sub limita de jos. De regulă, un cal căruia îi este frig va fi abătut și își va ține capul aplecat. Atinge-i treimea inferioară a urechii ca să-ți dai seama dacă îi este frig sau nu și intrudu-l în grajd sau la adăpost, apoi usucă-l sau acoperă-l cu o pătură. Dă-i o rație bună de fân și de boabe. Vizitează-l în fiecare zi, cel puțin de două ori pe zi. Dacă animalul este tuns, va suporta mai greu frigul, deci s-ar putea să aibă nevoie de o pătură. Pe piață, există o varitate de modele de pături speciale pentru cai, adaptate anotimpului rece. Autoreglare În mediul natural, calul dispune de un sistem de autoreglare a temperaturii corpului foarte bine pus la punct, sistem compus din câteva elemente cheie: Pielea este un organ care secretă proteine, săruri și fluide. Fiind un strat de protecție extern, este primul mijloc folosit de cal pentru a-și menține constantă temperatura internă. Mecanismul său biologic protejează corpul calului de schimbările exterioare permițând evacuarea surplusului de căldură din corp, cauzat de acțiunea mușchilor, pentru a evita supraîncălzirea. Blana care se schimbă de trei ori pe an se poate adapta eficient variațiilor de temperatură. La baza părului se află câte un mușchi care face ca firul să se ridice când afară este frig și astfel să se conserve o temperatură corporală constantă, și să se așeze pentru a răci corpul atunci când afară este prea cald. Dilatarea și contracția are loc datorită acțiunii mușchilor, arterele și venele situate sub piele se contractă sau se dilată în funcție de nevoile animalului. Contracția previne pierderile de căldură diminuând cantitatea de sânge de la suprafața pielii, în timp ce dilatarea permite, prin surplusul de sânge, răcirea corpului. Astfel, temperatura internă rămâne constantă. Transpirația- secreția de sudoare se oprește imediat ce temperatura interioara a corpului redevine stabila. Astfel, calul trebuie să se usuce rapid, dacă nu temperatura internă va coborî sub limita normală. În libertate, pentru a se usca rapid, calul se deplasează către un loc expus la vânt și își poziționează corpul astfel încât să permită aerului să circule cât mai rapid posibil până la piele. Mișcarea- în mediul natural, se întâmplă rar ca temperatura corpului să coboare fiindcă trupul este foarte bine izolat. Dacă, totuși, corpul calului se răcește, intră în joc acțiunea mușchilor. Calul începe să meargă sau să fugă. Căldura internă astfel produsă va suplini această scădere de temperatură. Dacă, în schimb, calul nu poate sau nu vrea să se miște, atunci va începe să tremure. De reținut însă, faptul că un cal rezistă la frig de 30 de ori mai bine decât un om!

Articol oferit de revista CalulMeu

www.calulmeu.ro

Celebri și populari grație abilităților lor înnăscute, caii din această rasă au fost selecționați pentru prima oară în 1735, în timpul domniei lui George al II-lea, rege al Angliei și elector de Hanovra care a creat herghelia de la Celle. 14 armăsari Holstein au fost împerecheați cu iepe locale pentru a produce cai de tracțiune polivalenți. Ameliorarea rasei a fost efectuată cu cai pur sânge englez , după al doilea război mondial, ceea ce a contribuit la crearea unui cal foarte puternic, bine conformat, cu un temperament echilibrat. La origine, Hanoverianul era un cal de trăsură. Încrucișat ulterior cu pur sânge englez, acesta a devenit mult mai agil și mai apt pentru competiții. În zilele noastre, acest cal este recunoscut pentru temperamentul lui echilibrat, pentru aptitudinile sale atletice, pentru frumusețe și grație. Istoricul rasei În 1735, George al II-lea, rege al Angliei și elector de Hanovra, a înființat Herghelia de la Celle, căutând cai potriviți pentru agricultură și tracțiune, dar și pentru cavalerie. A cumpărat armăsari Holstein, pur sânge englez, andalusieni, pe care i-a împerecheat cu iepe locale. La sfârșitul secolului al XVIII-lea, hanoverianul a devenit o rasă de primă clasă. În 1867, ia ființă o societate care are drept scop producția de cai pentru armată și este publicat primul Studbook al rasei, în 1888, de către Royal Agricultural Society, Hanoverianul devenind una dintre cele mai populare rase din Europa. În 1922, a fost înființată Societatea Crescătorilor de Cai Hanovrieni, o organizație privată care reunește peste 50 de cluburi locale, cu peste 10.000 de membri. Astăzi, această societate este cunoscută sub numele de Hannoveraner Verband (Societatea Crescătorilor de cai hanovrieni). După al doilea război mondial, cererile pentru cai de sport și de călărie au crescut vertiginos și de aceea au fost folosiți cai pur sânge englez pentru a rafina rasa, ocazional fiind folosiți însă și anglo-arabi, ca și Trakhener. Cheia succesului acestui cal este selecția riguroasă, o populație numeroasă și disponibilitatea crescătorilor de a se adapta cererilor pieței actuale. Astăzi, asociațiile de crescători ai acestei rase oferă numeroase exemplare spre vânzare, iar licitația de la Verden este una dintre cele mai faimoase în acest sens. Selecția riguroasă fac din Hanoverian un cal atletic și bun săritor, foarte potrivit pentru competițiile ecvestre olimpice.

Articol oferit de revista CalulMeu

www.calulmeu.ro

Adepţii sportului ecvestru sunt, în general, mari iubitori de natură, dar adoră să încalece pe cal, cu care au ocazia să dezvolte o comunicare specială. Călăreţul trebuie să demonstreze o reală capacitate de a se simţi în armonie cu calul său. Calităţile senzoriale sunt aproape mai importante decât tehnicile învăţate. Animal puternic, calul iubeşte compania, dar este temător şi de aceea este important să îi câştigi încrederea. A şti să descoperi caracterul calului tău, să fii atent la reacţiile lui este preludiul comunicării dintre călăreţ şi cal, dar şi o premisă ce te va ajuta să eviţi eventualele accidente de călărie. Comunicare şi transfer de energie Echitaţia este un sport care poate fi învăţat la orice vârstă şi practicat oricând, indiferent de sezon, dacă herghelia sau complexul sportiv beneficiază de un teren special, acoperit. Specialiştii spun că de la 4 ani, sensibilizarea poneiului este posibilă şi, de la 6 sau 7 ani, cluburile propun lecţii de echitaţie în manej. Beneficiul adus de această activitate copiilor este semnificativ, cei mici având şansa să devină mai curajoşi, mai calmi şi mai calculaţi şi să se dezvolte armonios din punct de vedere fizic. Nu există o limită de vârstă, impusă de vreun regulament, în ceea ce priveşte practicarea echitaţiei de către copii, însă din punct de vedere medical, multe cluburi impun o limită recomandând părinţilor să-şi orienteze copiii către acest sport, abia după vârsta de 9 ani, atunci când cei mici pot avea suficientă forţă fizică, pentru a încerca un trap mai rapid. Pentru copiii mai mici, antrenorii recomandă mai degrabă plimbări uşoare, la pas sau la trap, fără să se exagereze însă, fiindcă există riscul să apară dureri de spate sau alte complicaţii de ordin medical. Însă în ceea ce priveşte vârsta de la care poţi practica echitaţia, trebuie să ştii că niciodată nu e prea târziu pentru a învăţa călăria, dacă ai o constituţie bună. Echitaţia este, pe bună dreptate, un sport care consumă foarte multă energie, comparabil cu boxul, de pildă, dar cel mai interesant aspect este evidenţiat de unele teste care au arătat că, în timp ce un cal pierde, într-o şedinţă 10-15 puncte energetice, călăreţul câştigă 100-120. Ca atare, se poate spune că există, fără îndoială, un transfer de energie între cei doi.

Articol oferit de revista CalulMeu

www.calulmeu.ro

Barieră naturală

Calul dispune de o panoplie întreagă de arme pentru a alunga insectele. Atunci când acestea devin agresive, calul fie porneşte la galop, fie execută anumite mişcări bruşte, lovind puternic solul cu copitele, mişcând des capul sau “măturând” cu coada. O altă “barieră” naturală este acel tremurat specific al pielii, de la nivelul umărului şi al coapselor.

De asemenea, încă de la cea mai fragedă vârstă, mânzul învaţă să-şi folosească coada pentru a alunga muştele.

Ce atrage insectele?

Spre deseobire de pisică şi de câine, care îşi reglează temperatura corpului prin lins, calul face acest lucru prin sudoare. Pe timp de caniculă, sudoarea calului permite acestuia să scadă temperatura corpului, fenomenul fiind numit termoreglare. Din nefericire însă, ţânţarii, de exemplu, sunt atraşi în mod special de sudoarea, foarte sărată a calului. La acest lucru, se adaugă şi alţi factori care atrag proliferarea insectelor, cum ar fi umiditatea şi creşterea temperaturii. De asemnea, zonele mlăştinoase sunt locuri cu o mare concetrare de insecte şi, din acest motiv, trebuie evitate.

Cum poţi interveni?

Pentru a uşura calul de aceşti mărunţi dar sâcâitori “inamici” există posibilitatea să construieşti un adăpost care să constituie un refugiu pentru patrupedul tău. Cele mai indicate sunt însă produsele special create pentru a ţine departe aceşti “musafiri” nepoftiţi de calul tău. Ca atare, poţi utiliza un spray, care odată pulverizat pe pielea calului, alungă sâcâitoarele insecte, acţionând totodată şi ca un balsam pentru blana animalului.

PONTURI

Există o serie de pracauţii care trebuie luate înainte de a porni într-o plimbare călare şi de a lăsa calul la păşune toată vara:

1. Deparazitează calul în mod regulat, mai ales împotriva parazitului numit gasterophilus. Aceste muşte mari acţionează în special vara, provocând neajunsuri importante calului, şi putând duce chiar la perforarea intestinală sau la deces. Principalele simptome ale unui cal infestat cu gasterophilus este o stare generală proastă, o lipsă de poftă de mâncare, anemie sau colici. Gasterophilus îşi depune ouăle în special pe picioarele calului. De aceea, este nevoie de un periaj regulat pentru a evita o infectare cu acest parazit, în momentul în care animalul se linge.

2. Dacă calul are o rană, aplică un insecticid sub formă de pudră, fiindcă muştele împiedică cicatrizarea pielii.

1. Nu îl lăsa singur la păşune. Compania unui alt cal îl va ajuta să se apere reciproc împotriva insectelor.

2. Evită să duci calul la păşune, în zone umede şi curăţă, pe cât posibil, pajiştea de balegi şi alte fecale, fiindcă acestea vor trage mai mult muştele.

Articol oferit de revista CalulMeu

www.calulmeu.ro